Cand ma gandesc la tine zambesc. Cand ma gandesc la tine rad in sinea mea ca un copil nebun. Cand inchid ochii si-mi apari in fata nu vreau sa-i mai deschid. Imi aduc aminte de prima data cand te-am privit in ochi si am stiut. Am stiut, n-am vrut sa cred, am crezut, n-am vrut sa stiu… Mi-a fost teama de fiecare data. Teama ca o sa ma privesti zambind, o sa-ti intorci capul sa te uiti dupa o frunza care-ti atrage atentia cazand si privindu-ma din nou o sa-ti dai seama. Ca nu sunt eu, ca doar te-ai amuzat, ca a fost inca un “electrosoc”, ca te plictisesti…
Cand ma gandesc la tine ma intristez. Cand ma gandesc la tine plang in sinea mea ca un copil nebun. Cand inchid ochii si-mi apari in fata vreau sa mor. Nu-mi aduc aminte decat ca exista sansa sa te pierd. Esti vie, nebuna, femeie, tulburata, fetita, alintata, dura, serioasa. Esti atat de vie si fiecare gest al tau e atat de plin de substanta, de emotie, de suflet tulbure, incat deseori imi invadezi gandul si simtirea…ma ratacesc de mine si-mi gasesc prezentul in tine. Timpul se dilata atunci si fiecare secunda e traita ca si cand ar fi ultima. Se spune ca exact inainte sa mori toata viata iti trece prin fata ochilor. Imagineaza-ti ca de fiecare data cand ma uit la tine imi trec o infinitate de variante diferite ale viitorului prin fata ochilor.
Deschid gura si vreau sa-ti vorbesc. Ma blochez. Inghit in sec. Sper sa stii ce vreau sa-ti spun fara sa auzi. Imi simti tristetea. Intelege-o! Poate intr-o zi o sa-ti dai seama si tu… Poate o sa incepi sa crezi… Poate n-o sa ne mai fie teama…
