
Ziua de azi e una din zilele de nimic. Pentru ca vreau nimic. Nu am nicio dorinta, nicio speranta, nu urasc si nu iubesc nimic. Nu vreau sa se termine ziua, dar as fi fost la fel de indiferent daca nici nu incepea. Nu vreau sa muncesc, nu vreau sa stau, sa citesc, sa scriu, sa vorbesc, sa tac…
E una din zilele in care stai si te intrebi “ce rost are?”. E de cacat cand ajungi la intrebarea asta pentru ca evident, oricati neuroni ai pune in miscare, oricat ti-ai aduna zen-ul si l-ai directiona spre un singur gand, intrebarea e vesnic fara raspuns. De-a lungul si de-a latul timpului, diferiti oameni/popoare/culturi/religii au incercat sa gaseasca raspunsuri cat mai irefutabile la intrebare.
Unul din cele mai penibile raspunsuri e dumnezeu. “de ce suntem aici?”, “ce rost avem?”, “ce rost are totul?”, “ce e bine si ce e rau?”. Ei bine, numai dumnezeu stie, asta e raspunsul. Necunoscute sunt caile domnului. Adica pizda masii, ai o intrebare fara raspuns? Pune-o pe seama faptului ca dumnezeu nu a vrut ca tu sa stii raspunsul. Nu ai ce sa faci decat sa te resemnezi cu gandul ca de fapt nici nu-ti era dat sa cunosti vreodata raspunsul in viata asta. Dar stai asa! Ca urmeaza continuarea. Taci tu acum, nu fii fraier, nu incerca sa te revolti sau sa pui la indoiala cuvantul sau voia domnului, ca o sa aflii toate raspunsurile, chiar si raspunsuri la intrebari pe care nu ti le-ai pus, dar nu in viata asta, tin-te bine, in viata viitoare, care e oh, so much better decat viata asta. Deci stai tu vro 70 de ani, roaga-te, iubeste cu toata fiinta o entitate necunoscuta, despre care ti-au vorbit altii, pe care nu ai vazut-o dar daca au vorbit destul de mult ceilalti ai impresia ca o simti peste tot in jur, fa numai ce spune religia, simte cum iti spune religia sa simti. Nu te distra prea mult, nu-ti satisface prea multe placeri, nu consuma alcool, droguri, nu precurvi, du o viata ca la carte (cartea aia de povesti neagra cu o cruce pe ea)… ca omule, astia 70 de ani sunt doar un test. Adica pune in balanta, 70 de ani in care te distrezi contra o eterninate in chinuri inimaginabile? Cam sadica entitatea asta numita dumnezeu, daca ma intrebi pe mine. Adica na…eu am auzit de dumnezeu da mai multi mi-au spus ca n-ar exista dumnezeu. Ca atare duc o viata nu foarte concentrata asupra iubirii dumnezeului. Mor ca sa aflu ce? Surpriza, fraiere! Existam, si sunt mai puternic si mai rau decat ti-ai imaginat vreodata, si o sa te pedepsesc pentru eterninate pentru ca stii ce? ai picat testul ala de 70 de ani.
Vorbeam acum ceva timp cu o fata dintr-o secta crestina protestanta care nu admite botezul decat la o varsta constienta (si pana la urma cu atatea secte si curente religioase pe cine naiba sa mai crezi), iar ea spunea ca indiferent daca esti un om bun, nu prea faci pacate, iti pare rau de cele pe care le faci, esti “un bun crestin” fara sa fii religios… deci una peste alta urmezi indemnurile generale ale crestinismului fara sa crezi in dumnezeu asa cum iti recomanda religia, daca nu il iubesti si nu il simti pe dumnezeu zi de zi si clipa de clipa, tot in iad ajungi. Ca noi, zice ea, suntem pe pamant ca sa-i facem placere lui dumnezeu. Ma nu zau?! Deci eu sunt pe pamant 70 de ani, singurul scop fiind sa-i fac pe plac lui dumnezeu si sa ma rog si sa-l prea slavesc zilnic, pentru ca el e atat de puternic incat are puterea de a ma condamna la o eternitate de chinuri.
Dar nu va temeti! am planul perfect! Conceput tot pe baza ideilor ei, care de fapt sunt ale bisericii ei, ea fiind una din elevele cele mai sarguincioase ale invataturii baptiste. Ideea e cam asa: eu am intrebat-o vis-a-vis de ideea de mai sus, cum ca daca nu-l slavesti si iubesti pe dumnezeu toata viata ajungi in iad… daca cineva pe pamant nu a auzit niciodata de dumnezeu… ce se intampla cu el…ca nu e drept nu? iar dumnezeu e cel mai drept, deci nu poate face ceva nedrept. Pe sistemul asta, ce se intampla cu acel sarman suflet care n-are nicio vina ca traieste intr-un sat din africa si nu a auzit de dumnezeu? Ei bine, cica ziua judecatii de apoi nu poate sa vina pana cand toata lumea de pe pamant nu va fi auzit de numele domnului. De aici, ideea mea geniala: luam doi copii la nastere, ii tinem toata viata izolati, ei se perpetueaza in captivitate, astfel incat putem avea permanent cel putin un suflet care nu a auzit de dumnezeu. Prin urmare, ziua judecatii de apoi nu vine niciodata. Numai sa nu ne joace dumnezeu un renghi si sa li se arate sau sa-l trimita pe sfantul duh sa le spuna ca exista marea entitate…

Publicat de arogantkid 
