rock

Rock my soul! Strike the strings of my guitar till your fingers bleed and the sound of our passion breaks the barriers of time and gives birth to the greatest love song of all time…

…o secunda de rai

Fericire. Fragilitatea fericirii. Nu e nimic mai usor de daramat decat iluzia fericirii.

Sanul ei imi odihneste tampla, palma ei imi mangaie palma, constientizez fericirea si lacrimez.

E atat de bine, e o emotie pe care n-am mai simtit-o si pe care mi-e greu s-o imaginez depasita in intensitate.

Daca raiul inseamna leaganul sufletului atunci asta e o secunda de rai.

Tulburat…

Cand ma gandesc la tine zambesc. Cand ma gandesc la tine rad in sinea mea ca un copil nebun. Cand inchid ochii si-mi apari in fata nu vreau sa-i mai deschid. Imi aduc aminte de prima data cand te-am privit in ochi si am stiut. Am stiut, n-am vrut sa cred, am crezut, n-am vrut sa stiu… Mi-a fost teama de fiecare data. Teama ca o sa ma privesti zambind, o sa-ti intorci capul sa te uiti dupa o frunza care-ti atrage atentia cazand si privindu-ma din nou o sa-ti dai seama. Ca nu sunt eu, ca doar te-ai amuzat, ca a fost inca un “electrosoc”, ca te plictisesti…

Cand ma gandesc la tine ma intristez. Cand ma gandesc la tine plang in sinea mea ca un copil nebun. Cand inchid ochii si-mi apari in fata vreau sa mor. Nu-mi aduc aminte decat ca exista sansa sa te pierd. Esti vie, nebuna, femeie, tulburata, fetita, alintata, dura, serioasa. Esti atat de vie si fiecare gest al tau e atat de plin de substanta, de emotie, de suflet tulbure, incat deseori imi invadezi gandul si simtirea…ma ratacesc de mine si-mi gasesc prezentul in tine. Timpul se dilata atunci si fiecare secunda e traita ca si cand ar fi ultima. Se spune ca exact inainte sa mori toata viata iti trece prin fata ochilor. Imagineaza-ti ca de fiecare data cand ma uit la tine imi trec o infinitate de variante diferite ale viitorului prin fata ochilor.

Deschid gura si vreau sa-ti vorbesc. Ma blochez. Inghit in sec. Sper sa stii ce vreau sa-ti spun fara sa auzi. Imi simti tristetea. Intelege-o! Poate intr-o zi o sa-ti dai seama si tu… Poate o sa incepi sa crezi… Poate n-o sa ne mai fie teama…

Iubesc…

“Bai da tu urasti aia, urasti aia, ailalta nu-ti place, una te revolta, alta te dezamageste… Bai da tie iti place ceva? Si mai mult, tu iubesti ceva?”

Iubesc… viteza, noul, valul, senzatia, iubirea, oamenii (desi nu pare)…

Iubesc sa schiez… iubesc partiile negre pe care cad la primul viraj si alunec 200 de metri la vale, schiurile sarind in aer, rostogolindu-ma si ajungand pe burta cu capul in jos coborand panta de 70 de grade cu o viteza tot mai mare…si in sfarsit oprirea la 100 de metri de buza prapastiei…trairea recurenta a celor cateva secunde care au durat o eternitate… si apoi frica si adrenalina ce nu ies din sistem o zi intreaga…

Iubesc plaja la apus cand oamenii incep sa-si stranga prosoapele si sa plece spre camera pentru ca nu pot suporta temperatura putin mai scazuta si vantul care le face pielea de gaina… Toti pleaca si nivelul zgomotului incepe sa scada pe masura ce soarele apune si cerul capata o culoare rosiatica… si calmul care iti invadeaza simturile si gandurile care incep sa te asalteze dar nu reusesti sa-l duci pe vreunul pana la capat… Se lasa noaptea si intru in apa si iubesc tacerea si intunericul si abandonarea pentru o secunda in mare…gandesc pentru o clipa ca nu m-as mai intoarce…

Iubesc fiecare ea, care pentru un moment apare in fata mea si brusc realitatea disipa intr-o ceata conufza si ramane doar ea, cea mai, absoluta, cosanzeana moderna…imi ia lumea, o sfarama aruncand-o de pe varful celei mai inalte constructii si apoi incearca sa o refaca dar nu reuseste decat un puzzle haotic…

Iubesc diminetile de sambata cand ma ridic din pat, ma enervez in minutul 2 de plictiseala si in minutul 3 ies pe usa. Si-mi beau cafeaua in soarele de toamna pe o terasa in centrul vechi. Da, stiu, eternul centru vechi… Dar dimineata e altfel… numai straini dezorientati… cosmopolitii dorm la ora aia…

Iubesc sa conduc noaptea pe strazile goale cu “Black Strobe – I’m a man” rasunand in boxe si neoprind pentru nimic, pietoni, semafoare, masini, stalpi, pereti… Lumea strigand, claxonand, injurand… Da, sunt un nesimtit, bou, idiot, cretin, s-o … si eu pe mata!

Iubesc sa urasc… sa simt sangele pulsand in vene pe masura ce mintea mea dezvolta scenariul torturilor la care te-as supune… Privindu-ti ochii tampi ma gandesc la universul ala paralel in care in exact acelasi moment incerc insistent si repetat sa inchid o usa, dar capul tau sta in calea inchiderii ei…

Iubesc sa stau in dreapta cand conduce ea… sa o uit pierzandu-mi privirea in succesiunea ritmica a luminilor strazii, sa-mi intorc intamplator privirea spre stanga si sa o gasesc acolo, serioasa, frumoasa, incruntata… sa-mi simta privirea si sa se intoarca spre mine pentru o secunda… sa-mi zambeasca si sa-i iubesc zambetul… sa ma intrebe in ce directie trebuie sa mearga, sa-i spun stanga aratand spre dreapta, sa se enerveze doar ca sa pot sa o linistesc…

Drog…

Da pustiule, fa scenarii, imagineaza lumea in mintea ta in timp ce viata trece pe langa tine… te uiti la ea si vezi ce vrei, ca un dependent de droguri ce nu poate distinge realitatea gri de nuanta de roz pe care drogurile o dau oricarui obiect pe care-i cad ochii… tu te droghezi cu idealism… efectul trece repede si sevrajul e dur,  dar resursele tale sunt aparent nelimitate. Si-ti injectezi de fiecare data doze tot mai mari, sperand ca o sa te trezesti intr-o zi si tuturor o sa le placa drogul asta… sau ca la un moment dat vei fi consumat asa de mult ca nu o sa te mai trezesti din vis.

Si oamenii care se apropie de tine vad cu totii ce si cat consumi. Te vad dependent si la inceput pare amuzant, e distractiv sa te priveasca chinuindu-te sa transformi lumea din jurul tau in imaginea pe care o ai in suflet… si razi cand ei iti faci jocul. Ai speranta ca pentru un moment se intampla, da, ai reusit sa schimbi ceva, ca ei au ineles ce tot incerci sa le strigi… dar se plictisesc repede, incep sa te priveasca enervati, isi dau ochii peste cap si tu nu intelegi… si insisti, pana in momentul cand nu te mai asculta, privesc si dau din cap si isi rotesc aratatorul in dreptul tamplei aratand spre tine cand intorci privirea…

Tu iti spui ca ei n-au cum sa inteleaga, ca erau prea inraiti de viata, ca nu stiau sa vada, ca nu stiau sa asculte, ca uitasera sa simta… bagi mana-n buzunarul ascuns in tine, acolo ai tot timpul o rezerva.  Si iei inca o doza, doua, trei… Poti sa o iei de la inceput acum… pentru ca nu-i centru de dezintoxicare sa te scape de drogul asta. Dar supradoza e nebunia…

Cand…

Cand tot ce imi doresc se rezuma la un singur lucru poate parea ca nu am ambitii prea mari, ca ma multumesc cu putin sau ca nu am imaginatie. Cand tot ce imi doresc esti tu, nu mai conteaza aparentele.

Cand mainile noastre impreunate creaza o energie atat de mare incat ar asigura iluminatul electric pentru un oras de mici dimensiuni timp de o zi, atunci nu mai conteaza ca e doar o atingere

Cand privirea ta striga o mie de cuvinte catre mine intre doua clipiri iar privirea mea te invaluie intr-un cocon de afectiune din care nu-ti mai doresti sa iesi, atunci nu mai conteaza ca tot ce putem sa facem este sa ne privim.

Cand buzele tale imi cauta buzele si infometate musca din sarutul meu ca si cum fiecare alt sarut ar fi o cautare a acestuia si niciodata buzele nu-si vor mai afla ratiunea de a fi in lipsa buzelor mele, atunci nu mai conteaza chiar de-ar fi un singur sarut.

Cand ritmul inimii si respiratiei tale se accelereaza cand ma apropii de tine deoarece corpurile noastre resping apropierea, simtind ca momentul contactului ar fi si momentul imploziei si din doua corpuri nu ar mai ramane decat unul, atunci nu mai conteaza ca nu te pot atinge.

Cand corpul tau vibreaza in palma mea si tremuri pentru ca simti fiecare atingere mai adanc in carne,si simti energia parasindu-ti corpul si energia mea invadandu-ti nervii, atunci…

…altceva nu ar trebui sa mai conteze.

Tie…

…iti spun ca sa mai ai cea mai mica farama de speranta e infinit mai dureros decat sa nu mai ai speranta. Sa nu mai ai speranta doare mai tare decat un milion de ace intepand in acelasi timp fiecare milimetru patrat din corpul tau…

…m-am saturat de clisee ordinare de genul “lasa sa treaca timp si o sa fie mai bine” sau “bai, asa e viata… cu totii trecem prin astfel de momente”… nu vreau sa fie asa viata… spune-mi tu…de cate ori ti s-a intamplat sa ai momente in care sa spui ca nu-ti mai trebuie nimic, ca e perfect asa? sunt putine momentele astea… le-am avut cu tine si le-ai avut cu mine… dar gandeste-te acum cate sunt momentele in care simti ca nu mai poti, ca nu e bine, ca viata nu e corecta…cate momente ai avut aproape de limita superioara? si cate in care te-ai simtit la pamant? sunt prea putine momentele bune… si pe alea le traiesti intr-adevar numai cand te uiti in ochii celui pe care-l iubesti si simti… chiar si o clipa de perfectiune… Si cand intr-o imbratisare iti dai seama ca sufletul celuilalt trece usor in interiorul tau… si cand o o mangaiere in palma iti spune o mie de cuvinte…

…iti spun ca “ti-am dat sufletul meu” nu e o figura de stil… si de fiecare data cand se intampla asta…de fiecare data cand iti daruiesti sufletul si-ti este oferit cu parere de rau inapoi… de fiecare data se pierde o parte din el…

… tie ti-am dat tot… tu m-ai vazut tot… cu tine vreau tot… am invatat tot ce mi-ai spus despre tine si stiu si lucruri pe care nu mi le-ai zis…

…esti departe dar clipesc si te vad chiar in fata mea… si striga lumea in jurul meu “bai! deschide ma ochii!”… iar eu imi pun atunci si mainile peste urechi… acum te vad si te si aud… lipseste sa te ating, iar asta e partea cea mai dureroasa…

…si ce e cel mai greu de acceptat e ca pentru mine povestea nu se termina asa… si esti singura poveste care s-a potrivit vreodata cu epicul meu…

…tie ti l-am dat… atunci tie iti revine si raspunderea… ai in mana dreapta un suflet… e al meu… si ai in mana stanga un pumnal… omoara-l sau iubeste-l! nu-l cresta cu taiaturi fine de cutit, pana cand, picatura cu picatura, nu mai ramane nimic din el! o singura lovitura… sau… iubeste-l…

Sufletul tau e nebun! Uita-l!

Pierdut. M-am pierdut si regasit de atatea ori pana acum, incat sunt extenuat. Sunt obosit de acest joc continuu de-a detectivul. Din experientele trecutului pot sa intuiesc azi ca maine sufletul meu va fi putin mai pierdut. Poimaine se va pierde inca o particica. Peste cateva saptamani o sa-mi amintesc sa ma uit inauntrul meu si iar n-o sa vad nimic. Iar va fi pierdut, iar voi plange in amintirea lui… negare, depresie, recunoastere, acceptare….sau care pula mea sunt pasii… Si iar o sa pornesc in cautarea lui… De data asta o sa-l gasesc mai greu decat data trecuta. Pentru ca prostul se ascunde mai bine de fiecare data. O sa-l gasesc mai greu si-mi va fi cu atat mai strain cu cat va trece mai mult timp. Si iar trebuie sa ma imprietenesc cu el… sa-l iau cu binisorul: stai prostule aici ca stai bine!…

Da’ da-te-n pizda matii si stai pierdut… Nu te mai caut. Nu am nevoie. Si asa nu ai ce cauta in realitatea asta. Si asa esti bou si homosexual. Vezi viata in roz. Unde pula mea vezi tu ma viata roz? Totu-n jur e gri si pute a mucegai… Da tu, nenorocitule… Cu ce am gresit sa merit un suflet autist? Un suflet homosexual si prost… Iei suturi in cur, zambesti si mergi mai departe…zici ca asa eviata,mai iei si suturi in cur… Vrei sa schimbi lumea. Crezi ca ei sunt asa din cauza ca-s manipulati? Ca i-a influentat televizorul? O fi educatia? Sau experientele prin care-au trecut? Prostule, da-ti dracu jos odata ochelarii aia roz in spatele carora te ascunzi. Sau mai bine. Scoate-ti ochii. Asa sunt ei,toti…nu-i nimeni de vina. De ce sa te gandesti ca lumea putea fi altfel cand nu e? “Da, dar daca…iubirea…respectul…”… Ce iubire si respect, nenorocitule? S-au pierdut…sau poate n-au existat niciodata… Tu mi-ai spus demult povestea… Trecutului si viitorului… Cu lumea ta cladita pe caramizi de iubire si respect… Si prostul de mine te-am crezut. Nu credeam ca ai avea de ce sa ma minti. Si nu m-ai mintit…Numai ca nu stiam eu ca esti nebun. Si te-am crezut… Si te-am pierdut dar te-am cautat indata ce-am realizat. Ca sa te pierd iar. Nu-mi dadeam seama ca pierderea repetata e reactia organismului de a respinge o tumoare. Esti o tumoare. Care se instaleaza in corp si incearca sa-l pacaleasca secretand tot felul de enzime si hormoni ce induc din cand in cand organismului o stare de bine, de euforie. Pe moment nu as avea nimic impotriva tumorii… Dar vezi, chiar si tu ma pacalesti. Sau te pacalesti, nu-mi dau seama.

Oricum…pe termen lung ma secatuiesti de viata. Eu fara tine poate traiesc. Tu fara mine nu. M-ai folosit destul. Nici nu aveai ce cauta in lumea asta. Ciudatenie! O sa incerci sa ma pacalesti. O sa-ti eliberezi iar hormonii euforiei in sangele meu ca sa ma faci sa uit, sa-mi pierd iar memoria evenimentelor trecute… De data asta nu o sa mai reusesti. O sa-mi tatuez pe mana dreapta “Sufletul tau e nebun, uita-l!”…Si o sa te las pierdut.

Sper numai ca in final macar unul din noi sa fi avut dreptate…

-Iubirea exista!

-Iubirea este un mit, dragul meu!

-Ai spus ca ma iubesti…

-Te simteai mai bine daca nu-ti spuneam?

-Macar nu ma minteai…Acum stiu si ca nu ma iubesti si ca ma minti…

-Nu te-am mintit. Nu aveam cum sa te mint. Nu exista “te iubesc” sau “nu te iubesc”… Ti-am spus ceva ce la un moment dat te-a facut sa te simti bine. Acum imi reprosezi ca te-am facut fericit?

-Puteai sa-mi spui de atunci…De fapt sa taci atunci…De ce ai simtit atunci sa o spui si acum imi spui ca nu exista?

-Iubirea e un vis al tau. E o fantasma. Un ideal pe care iti doresti sa-l atingi… Vrei sa ai in ce sa crezi ca sa-ti motivezi… Nici macar nu stiu ce vrei sa motivezi…Viata?  Nu-ti dai seama ca esti absurd? Imi spui ca alte lucruri sunt prea marunte, crezi ca ai un spirt inalt si de aceea incerci sa ajungi la… sentimentul pur si perfect?

-Doar pentru ca nu intelegi tu nu inseamna ca nu exista. Tu nu crezi in dumnezeu, nu crezi in iubire, nu crezi in fericire… tu in ce crezi? In normalitate? Intr-o viata de azi pe maine in care-ti fixezi niste obiective pe care in mod sigur poti sa le atingi ca atunci cand le atingi sa ai senzatia ca ai realizat ceva? Ca esti putin mai implinita pentru ca ti-ai fixat un scop si l-ai atins? Nu-ti dai seama ca nu faci nimic altceva decat sa-ti umpli viata de lucruri insignifiante pentru a nu realiza cat de insignifianta esti de fapt…?…suntem toti…

-Fara sens e ce sustii tu! Spune-mi…ok, speri si cauti iubirea toata viata ta… scrii despre ea, vorbesti despre ea, visezi la ea…ba chiar o predici cui are timp sa te-asculte… Si daca ai s-o cauti toata viata si o s-ajungi la sfarsit fara s-o gasesti? Ce faci atunci?  Eu macar voi fi facut ceva, oricat de banal pare pentru tine, si oricat de mici realizarile mele…

-Ce relizari?  Tu nu intelegi? Nu te-ai gandit macar odata cat rost are ce faci? Te nasti…incepi sa cresti, incepi sa inveti… inveti, din ce in ce mai mult, ani din viata pierduti pe bancile scolii , totul ca sa poti obtine o slujba bine platita si eventual o pozitie in societate. Asta ca sa poti sa-ti cumperi casa mai scumpa, masina mai scumpa, mancare mai scumpa…Muncesti de la 20 la 60 de ani…anii cei mai buni… o treime din timp muncesti, o treime dormi si o treime stai pe drum, la televizor, si in oras sa-ti cheltuiesti banii pe care-i castigi. Cresi si un copil, asta daca se incadreaza in planul tau bine pus la punct. Te paraseste la 20 de ani, pentru ca incepe si el sa fie prea ocupat ca sa aiba timp de tine…il mai auzi doar o ora pe saptamana, in cel mai bun caz. Si inainte sa-ti dai seama vine sfarsitul. E vremea sa tragi linie. Si n-ai facut mai nimic demn de mentionat. A, scuze, am uitat, tu te-ai chinuit, ai luptat pentru o viata mai buna pentru tine. Ti-ai atins obiectivele. Asa o sa scrie pe piatra ta de mormant: “Aici zace ea, sotie si mama, a fost pragmatica si si-a atins obiectivele”. Si dupa ce te-ai dus o sa-si mai aminteasca de tine…o luna, doua, trei… apoi “mortii cu mortii si vii cu vii” si o sa-ti mai faca si cate-o pomana din cand in cand… si-apoi amintirea ta s-a sters…

-Spune-mi tu, detinatorul adevarului adevarat si al semnificatiei totului, ce e iubirea? Ce iubesti? De ce iubesti si de unde stii ca iubesti?

-Daca as fi stiut sa-ti explic te-as fi facut sa intelegi pana acum… Am incercat doar sa-ti arat… N-ai putut sa vezi… Dac-as putea fie si pentru o clipa sa-ti dau sufletul meu ai stii…

Sper numai ca in final macar unul din noi sa fi avut dreptate…

Prezent

Ma uit in jur si de obicei vad. Ce vad? Oameni…sau…cativa oameni si in rest ramasite de oameni…sau poate-s eu prea dur? Zombi cutreiera strazile. “Night of the living dead” se transforma pe strazile Romaniei in “Days of the living hopeless”… Acum cateva posturi sau acum destul timp ziceam ca ma uit la ei si le vad privirile goale, secate de viata, lipsite de gand, de imaginatie, de inteligenta, de suflet… Poate ca e asa, poate ca nu ma inselam inainte. Dar am realizat ca se mai vede ceva…

Intr-o zi in metrou le-am citit gandurile: “Ce pula mea sa fac acum?”,  “M-am saturat de mizerie”,  “M-am saturat de saracie”,  “Nu mai pot sa continuu asa!”,  “Nu mai suport viata asta!”,  “Pizda aia nenorocita m-a parasit…ala avea masina…Si daca ii omor pe amandoi?”,  “Ta-na-na-na! Ce tare e piesa asta”,  “Nu mai suport sa stau in garsoniera aia jegoasa cu 250 de euro pe luna”,  “Si daca ma sinucid? Dar daca chiar exista iadul?”,  “As pleca din tara, da cum pula mea cand ca sa-mi iau un bilet de avion ar trebui sa nu mananc doua luni?”,  “Mama ce cur are proasta! Ce ti-as pune-o!”,  “Hm…sper sa-l conving sa mearga diseara la mol sa-mi cumpere sandalutele”,  “Cat aveam? 50 de mii, mi-am luat cartela, imi iau o merdenea si gasesc eu la facultate de la cine sa fumez”,  “Am 8 milioane, daca taie astia salariile cu douascinci atunci raman cu…vro sase?”,  “Nu ma intereseaza ca e criza, eu sunt prea destept ca sa nu reusesc sa fac ceva. Bai, majoritatea o duc prost. Da e problema mea? Asta-i viata…Eu stiu ca o sa reusesc!”,  “Ehe, tot mai bine era pe vremea lu Ceausescu! Casa casa, masa masa, serviciu servici…”…

Printre zgomote de fond se auzeau numai intrebari. Ok, si cateva raspunsuri, dar toate nerealiste. Ciudat, au ramas si cativa optimisti printre noi. O sa dispara si ei curand. Si nu-mi spune ca perspectiva mea e sumbra si ca-s eu pesimist si scriu numai despre lucruri triste…Nu-mi spune ca se poate, ca o sa fie mai bine. Poate ca o as fie mai bine, evolutiile unor astfel de fenomene sunt in general ciclice. Deci in mod natural urmeaza si panta ascendenta dupa caderea asta. Dar viitorul nu a sosit inca. Iar astazi traim in prezent…